Introducere

AFIS FSEGA economicsFacultatea de Știinte Economice din Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu în colaborare cu Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi” au deosebita onoare de a vă invita să participaţi în perioada 8 – 10 decembrie 2016, la cea de-a IV-a ediţie a Sesiunii Intenaţionale de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti ECONOMICS SCIENTIARUM. Sesiunea este dedicată studenţilor de la nivel de licenţă şi masterat a facultăţilor din străinătate.

Comunicarea este elementul cheie în dezvoltatea umanității, iar o sesiune de comunicări este primul pas în devenirea unor adevărați profesioniști. Acest proiect oferă participanților posibilitatea de a-și prezenta propriile realizări și creații, valorificarea capacității lor creative și inovatoare, precum și facilitarea schimbului de opinii și idei.

Scopul acestui proiect este dezvoltarea unei mentalități a studenților care să conducă la progres, atât pe plan personal cât și profesional. Provocarea studenților să-și canalizeze eforturile creative și intelectuale către corelarea cunoștințelor cu aplicabilitatea lor.

Ca și obiective ne propunem atragerea studenților către cercetarea științifică și elaborarea unor lucrări cu caracter inovator.

Grup țintă: sesiunea este dedicată studenților și masteranzilor din țară și străinătate.

Lucrările vor fi publicate într-un volum de lucrări științifice studențești cu titlul ECONOMICS SCIENTIARUM 2016.

Sectiuni:
1. Antreprenoriat şi creştere economică
2. Management şi marketing
3. Instituții şi servicii financiare
4. Contabilitate și informatică economică

Pentru înscrieri vă rugăm să downloadati Formularul de inscriere și să-l trimiteți completat împreună cu lucrarea in extenso, până la data de 27 noiembrie 03 decembrie 2016, la adresa de e-mail petrutaraicu@yahoo.com.

Comments are closed.